Română · 2026 Răspuns redactat 50 min 10p din oficiu

Text narativ — Alec Blenche, „Erus și Valea Generozității” — 2026

Text-suport: Alec Blenche — Erus și Valea Generozității
Înțelegerea textuluiDespărțire în silabeSinonime și antonimePărți de vorbire și de propozițieOrtografieCompunere

Subiectul I (54 de puncte)

Citește textul de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

− Știi ceva, Alpi, spuse Erus îngândurat. Cred că am mai învățat o lecție foarte importantă.

− Ce anume? răspunse Alpi entuziasmat.

− Am învățat că fiecare dintre noi are în el o lumină care îl face fericit atât pe el, cât și pe cei din jur. Însă, de multe ori, uităm cât de importantă este lumina noastră, așa cum s-a întâmplat cu Soarele, fie pentru că cei din jur nu o apreciază, fie, pur și simplu, pentru că ne-am pierdut încrederea în noi înșine. De aceea uneori avem nevoie de un prieten bun, un părinte sau poate chiar un copil, care să ne aducă aminte că înăuntrul nostru se află o lumină puternică. Apoi putem străluci din nou, la fel cum o face acum Soarele.

− Cred că asta s-a întâmplat cu tine, dragă Erus, spuse Alpi, încântat de vorbele prietenului său. Această călătorie a făcut ca lumina din tine să strălucească atât de puternic, încât ai reușit să treci de Valea Răbdării și acum să aduci Soarele înapoi pe cer.

− Ai dreptate, Alpi. Înainte nici nu știam că în interiorul meu se ascunde o lumină și nu făceam altceva decât să fiu răutăcios cu prietenii mei. Călătoria asta mi-a luminat viața.

Era un moment înălțător pentru Erus. Stătea acolo, lângă Muntele de Foc, împreună cu bunul său prieten, Alpi, și, pentru o clipă, timpul parcă se oprise în loc, iar toate lucrurile reintraseră în normal: cerul era din nou senin și albastru, întreaga natură prinsese viață și lumea părea, în sfârșit, mult mai bună.

(Alec Blenche, „Erus și Valea Generozității”)

A. Înțelegerea textului

  1. Scrie în spațiul rezervat un cuvânt / un grup de cuvinte care indică locul în care are loc discuția dintre Erus și Alpi. (6p)

  2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din text. (6p) Lecția pe care Erus a învățat-o este:

    • a) că a reușit să treacă prin Valea Răbdării datorită prietenului său;
    • b) că a reușit să aducă Soarele înapoi pe cer;
    • c) că fiecare are în el o lumină care îl face fericit atât pe el, cât și pe cei din jur.
  3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din text. (6p) Erus consideră că Soarele nu a mai luminat pentru că:

    • a) nu avea un părinte care să-i aducă aminte de importanța răbdării;
    • b) cei din jur nu l-au apreciat;
    • c) nu a cunoscut Valea Răbdării.
  4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din text. (6p) Soarele se întoarce pe cer după ce:

    • a) Erus întreprinde călătoria;
    • b) Alpi își recunoaște greșeala;
    • c) întreaga natură prinde viață.

B. Limba română

  1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. (6p) Sunt despărțite corect în silabe toate cuvintele din seria:

    • a) lec-ție, en-tu-zias-mat, al-bas-tru;
    • b) le-cți-e, en-tu-zi-as-mat, alb-as-tru;
    • c) lec-ți-e, en-tu-zi-as-mat, al-bas-tru.
  2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. (6p) Un cuvânt cu sens opus pentru primul cuvânt subliniat și unul cu sens asemănător pentru al doilea cuvânt subliniat din enunțul: Înainte nici nu știam că în interiorul meu se ascunde o lumină și nu făceam altceva decât să fiu răutăcios cu prietenii mei. este:

    • a) înăuntrul, bun;
    • b) exteriorul, bun;
    • c) exteriorul, dușmănos.
  3. Scrie ce parte de vorbire sunt cuvintele subliniate în enunțul: Această călătorie a făcut ca lumina din tinestrălucească atât de puternic. (6p)

  4. Scrie ce parte de propoziție sunt cuvintele subliniate în enunțul: Însă, de multe ori, uităm cât de importantă este lumina noastră, așa cum s-a întâmplat cu Soarele, fie pentru că cei din jur nu o apreciază, fie, pur și simplu, pentru că ne-am pierdut încrederea în noi înșine. (6p)

  5. Rescrie enunțul de mai jos, corectând toate greșelile: Erus și Alpi observă că oamenii, simpt căldura soarelui și i-au în considerare să intervină dacă v-a mai dispare din nou. (6p)

Subiectul al II-lea (36 de puncte)

Scrie o compunere de aproximativ 150 de cuvinte în care să îți imaginezi o întâmplare pe care ai trăit-o alături de Erus și Alpi.

  • conținutul compunerii — 24 de puncte;
  • redactarea compunerii — 12 puncte (coerența textului — 1p; proprietatea termenilor folosiți — 1p; corectitudinea gramaticală — 2p; claritatea exprimării ideilor — 2p; respectarea normelor de ortografie — 2p; respectarea normelor de punctuație — 2p; lizibilitate — 3p).

Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea respectă cerința dată și limita de spațiu.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

Baremul oficial al acestei ediții nu este disponibil în arhivă.